Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Spectacolul ”Peter Pan”, la Centrul Cultural” Arta” Dej

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej în colaborare cu Ateneul din Iași organizează spectacolul pentru copii ”Peter Pan”.

Spectacolul va avea loc joi, 4 iulie, de la ora 19, la Centrul Cultural ”Arta”, iar intrarea este gratuită.

Opera comică pentru copii ”Peter Pan” a fost premiată la Gala Operelor Naționale cu Premiul: Cel mai bun spectacol pentru copii. Acest proiect organizat de Ateneul din Iași se află într-un turneu național intitulat „Uniune prin Cultură” care a cuprins până acum 70 de localități din România.

Detalii spectacol:

Opera este o adaptare după originalul scris de către autorul scoțian J.M. Barrie  și prezintă aventurile băiatului care nu vrea să crească mare și care și-a  pierdut umbra. Wendy îl pândește și chiar îl așteaptă pe Peter Pan, deoarece are un secret: ea este cea care a găsit umbra lui Peter Pan și pentru a-l ajuta, ea îi va coase umbra, ca Peter să nu o mai piardă. Peter Pan îi invită pe Wendy și pe frățiorii ei în „Țara de Nicăieri”, o țară a visurilor și a întâmplărilor minunate, unde pot ajunge doar în zbor.

În țara de nicăieri, însă, sunt și pericole: Căpitanul Hook, dușmanul lui Peter Pan și Crocodilul Tic- Tac, care îl urmărește pe Căpitan. Ajunși în Țara de Nicăieri, Wendy acceptă să devină mama tuturor copiilor aduși în acel loc și se alege drept răsplată cu o casă. Cântecul ei le trezește celor doi frați (John și Michael) un dor aprins de casa părintească si cu toții iși doresc să se întoarcă la părinții lor. Peter Pan nu li se va alătura, dar îi va ajuta să se salveze.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER