Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

SRI, obligat să-i dea fostului șef al CJ Cluj corespondenţa cu DNA din dosarul în care a fost condamnat la închisoare

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Curtea de Apel Cluj a decis ca SRI să comunice corespondenţa purtată cu DNA în ceea ce îl priveşte pe Horea Uioreanu, din dosarul în care fostul preşedinte al CJ Cluj a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare pentru luare de mită, fals în înscrisuri şi tentativă la spălare de bani, scrie Mediafax.

Curtea de Apel Cluj a admis în parte, vineri, acţiunea formulată de Horea Uioreanu împotriva Serviciului Român de Informaţii, pentru „refuz de soluţionare a cererii”, şi a dispus ca SRI să declasifice toată corespondenţa cu DNA care îl priveşte pe fostul preşedinte al CJ Cluj, din dosarul în care a fost condamnat pentru corupţie şi să i-o comunice acestuia.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul U.H.D. în contradictoriu cu pârâtul S.R. de I. Obligă pârâtul să declasifice în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi să comunice acestuia comunicările purtate între pârât şi unitatea de parchet în legătură cu dosarul penal (…), documente puse la dispoziţia instanţei, cu anonimizarea numelor tuturor celorlalte persoane fizice la care ele se referă, în afară de reclamant, cu anonimizarea datelor personale ale acestora, precum şi cu anonimizarea denumirii şi a altor date de identificare a persoanelor juridice conţinute în aceleaşi documente. Respinge, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată (…)”, se arată în sentinţa pe scurt publicată pe portalul instanţei.

Potrivit instanţei, sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată prin recurs.

Dacă sentinţa va rămâne definitivă, Horea Uioreanu va putea vedea informaţiile despre el trimise de SRI la dosarul penal.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat la sfârşitul lunii ianuarie 2018 la la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tentativă la spălare de bani, sentinţa fiind definitivă.

Anterior, Tribunalul Cluj, ca primă instanţă l-a condamnat în luna mai 2016 pe Horea Uioreanu la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.

De asemenea, în acelaşi dosar au mai fost condamnaţi oamenii de afaceri Ioan Bene, la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, şi Vasile Pogăcean, la 3 ani de închisoare cu executare, fostul consilier judeţean PNL Ioan Petran la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar Gabriel Davidescu, director de dezvoltare la o societate comercială, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER