Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Stadionul Cluj Arena, pregătit pentru amicalul de lux al României cu Chile

Publicat acum

pe

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința fanilor echipei naționale de fotbal a României faptul că astăzi, luni, 12 iunie, vor putea să urmărească gratuit, timp de 15 minute, antrenamentele oficiale ale reprezentativelor României și statului Chile, după următorul program: echipa statului sud-american – cu începere de la ora 18.00, iar echipa României cu începere de la ora 19.00.

Antrenamentele jucătorilor celor două formații vor fi precedate de obișnuitele conferințe de presă care vor fi susținute cu aproximativ o jumătate de oră înainte de ieșirea acestora pe gazon.

Cu doar o zi înainte de meciul amical dintre echipa României și câștigătoarea de anul trecut a Copei America, ritmul operațiunilor efectuate în vederea asigurării unui gazon de cea mai bună calitate este unul intens. În acest scop, în perioada care a mai rămas până la meci se efectuează diverse activități de mentenanță curentă a suprafeței de joc, irigări, tunderi succesive și trasarea terenului și aplicarea de tăvălugiri pentru asigurarea planeității corespunzătoare.

Întrucât siguranța tuturor celor care vor fi prezenți marți, 13 iunie, cu începere de la ora 21.00, în tribunele stadionului Cluj Arena, reprezintă una dintre preocupările majore ale Consiliului Județean Cluj, în calitate sa de proprietar și administrator al arenei-gazdă, au fost stabilite, împreună cu celelalte instituții și entități cu atribuții în domeniu, o serie de reguli și măsuri sporite de securitate.

S-a luat, astfel, decizia ca primul control amănunțit să aibă loc într-un perimetru aflat la circa 25-30 de metri distanță față de stadion. Totodată, din dorința de a asigura accesul în condiții optime pe Cluj Arena, reprezentanții Direcției de Administrare și Exploatare a Stadionului Cluj Arena îi anunță pe iubitorii fotbalului că accesul în incinta stadionului va fi permis în ziua meciului începând cu ora 19.00.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER