Conectează-te cu noi

Naţional

Starea de alertă NU va mai fi prelungită după 8 martie. Mai multe măsuri vor fi astfel eliminate

Publicat acum

pe

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, azi, că starea de alertă nu va mai fi prelungită după data de 8 martie. Decizia a fost luată după o ședință la Cotroceni cu cei responsabili de gestionarea pandemiei.

”Nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final. Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate”, a declarat Klaus Iohannis. 

Acesta a precizat că ne aflăm la sfârșitul valului 5 al pandemiei de COVID-19. ”Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul cinci este aproape de a se încheia”, a spus președintele. 

”Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități. Nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat regulile. Doresc să mulțumesc încă o dată și medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, farmaciștilor și tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul și au făcut dovada dedicării și a profesionalismului desăvârșit”, a mai arătat șeful statului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER