Social-Cultură
Start exercițiului PROCIV 2017! Începând de astăzi, sirenele din Dej vor răsuna în tot orașul
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișÎncepând de astăzi și până vineri, 21 aprilie, la nivelul municipiului Dej se va desfășura Exercițiul Național de înstiințare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă – PROCIV 2017, unul dintre cele mai ample din ultimii ani.
Exercițiul, care se va desfășura în toate localitățile din România va avea loc sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Potrivit informațiilor transmise de IGSU, în județul Cluj exercițiul oficial va avea loc joi, 20 aprilie. Chiar și așa, în municipiul Dej se fac ultimele verificări ale sistemelor de avertizare, înainte de exercițiul oficial. În această dimineață, dejenii au putut auzi primele sunete emise de alarmele existente în oraș.
Prin intermediul PROCIV 2017 va fi verificat modul de funcționare a sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de urgență.
Locuitorii din Dej vor auzi semnalul de alarmare compus din 5 sunete, a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10:00 – 15:00.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență anunță că, în intervalul menţionat, vor fi pornite toate sirenele de alarmare, care sunt situate în următoarele locații:
1. Primăria Municipiului Dej – str. 1 Mai
2. Hotel Someș – strada Mărășești
3. Școala Generală Avram Iancu – str. Mărăști
4. Vasrom – str. Bistriței
5. Bloc Y2 – str. Pandurilor, nr.5
6. Bloc A2 – str. Teilor, nr. 2
7. Depou CFR – str. Triajului