Conectează-te cu noi

Naţional

Statul ar urma să suporte șomajul tehnic pentru angajații din companiile care și-au încetat activitatea

Publicat acum

pe

Premierul Ludovic Orban a anunțat, astăzi, că vor fi adoptate mai multe măsuri pentru sprijinirea economiei și a companiilor afectate de criza coronavirus.

”Vom adopta un prim set de măsuri pentru a veni în sprijinul companiilor afectate, dar va trebui să urmărim în continuare cu foarte mare atenție ce se întâmplă în economie, nu doar în cea românească, pentru a căuta să găsim soluții pentru a reduce impactul negativ.

Deocamdată, măsurile la care ne-am gândit sunt măsuri de a susține financiar, de la buget, efortul de plată a ceea ce se numește șomajul tehnic. Foarte multe companii care sunt afectate sunt companii care funcționau foarte bine, cu profitabilitate, iar aceste companii sunt afectate de o conjunctură pe care o considerăm de moment. Aceste companii vor avea capaciatea de a-și relua activitatea în bune condiții și de a folosi angajații pe care i-au format. A nu susține aceste companii, înseamnă a nu susține angajații.

Vom lua măsuri în ceea ce privește asigurarea capitalului de lucru. Vizează toate companiile. Noi trebuie să asigură capitalul de lucru pentru a susține aceste companii.

Va trebui să injectăm bani în economie. Va trebui să creștem investițiile, alocările financiare. Va trebui să luăm măsuri care să permită dezvoltarea companiilor în domenii în care există oprtunități de dezvoltare”, a declarat premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de guvern.

ACTUALIZARE 19 martie:

”Am luat niște măsuri pe care le considerăm absolut necesare pentru a susține angajații și angajatorii care sunt afectați de epidemia de coronavirus.

Am decis prin OUG să majorăm plafonul de garantare a creditelor pentru IMM-uri. Am putut să o facem cu 5 miliarde în primă fază. Suntem pregătiți să îl majorăm cu încă 5 miliarde și ne putem duce până la 15 miliarde.

Practic garantăm credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru. Dobânda e subvenționată 100%. Garanția va fi de 90% din credite pentru cele până într-un milion și de 80% peste un milion.

Am decis să asigurăm rambursarea TVA până în limita sumei de 9 miliarde, pentru a asigura fluxuri de capital prin intermediul rambursării TVA, pentru a permite companiilor să beneficieze de capitalul de lucru.

La rectificarea bugetară creștem bugetul astfel încât să asigurăm decontarea concediilor medicale.

Asigurăm plata șomajului tehnic, plata angajaților care intră în șomaj tehnic, din bugetul ministerului muncii, prin intermediul ANOFM, prin bugetul de șomaj. Am luat această decizie pentru că este clar că foarte multe companii sunt afectate direct sau indirect de epidemie și multe nu au capacitatea, veniturile necesare, pentru a asigura plata salariilor angajaților și exista riscul ca angajații să fie trimiși în șomaj sau să fie dați afară.

Decizia este de a plăti din bugetul fondului de șomaj 75% din salariul brut, cât este practic indemnizația lunară pentru șomaj tehnic, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut.

Am avut și varianta de a susține plata salariului, dar am fi instituit obligația acestor angajați de a merge la muncă. Am considerat că e mai utilă măsura de a plăti acest șomaj tehnic pentru a sta acasă”, a declarat Ludovic Orban.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER