Naţional
Statul ne vede muncind și după 65 de ani
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișRomânii s-ar putea pensiona mai târziu de 65 de ani, la cerere. Se lucrează la un proiect pentru ca angajații să poată lucra chiar și până la 70 de ani, scrie Digi FM.
Vicepremierul Raluca Turcan susține că nu suntem pregătiți pentru o astfel de măsură.
„În momentul de față, nu cred că România este pregătită pentru pensionare obligatorie la 70 de ani, însă cred că se impune o discuție în spațiul public ca dacă persoanele doresc să opteze pentru creșterea vârstei de pensionare, atunci să o facă. Nu cred că vom ajunge în curând la o creștere obligatorie a vârstei de pensionare. Se lucrează la un proiect, există și în Camera Deputaților un astfel de proiect, prin care să poți să optezi pentru a putea lucra până la 70 de ani. Dacă se va ajunge la concluzia că există o susținere pentru această idee, e posibil să luăm această măsură”, a declarat Turcan.
Ea a mai anunțat că Guvernul ia în calcul angajarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi, desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și eliminarea pensiilor speciale. Se va întâmpla în cazul în care Parlamentul va bloca proiectele de lege.