Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ștefan Mihuț este de azi Cetățean de Onoare al Municipiului Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Stefan Mihut cetatean de onoare (3)

Consilierii locali din Dej au decis astăzi, în cadrul unei ședințe ordinare, acordarea titlului de ”Cetățean de Onoare al Municipiului” Dej domnului Ștefan Mihuț.

Ștefan Mihuț s-a născut pe 3 iunie 1936 în Coldău. Juristul, dramaturgul, prozatorul şi publicistul Ştefan Mihuţ – membru al Cenaclului ”Radu Săplăcan” din Dej și membru fondator al Despărţământului dejean al ASTRA Rediviva, este o prezenţă activă a vieţii culturale din oraş.

Ștefan Mihuț a scris numeroase cărți (între care „Candidaţi la fericire” – teatru (2004); „Cioburi de oglindă din viaţa noastră” – publicistică (2008); „Labirintul din amurg” – memorii (2012) şi „Un mariaj cu viaţa” – povestiri vesele şi nu chiar (2013), ”Pânza reginei” (2014)), dar şi-a dat adevărata măsură a talentului său în teatru.

Ștefan Mihuț a început să scrie şi să publice încă din anii `60 în presa locală şi cea judeţeană, iar apoi a continuat cu scrierea unor piese de teatru care i-au adus, bineînțeles, și premii (locul I la Festivalul de Teatru de la Slănic Moldova – în 1977 şi, în 1996, la festivalurile teatrale de la Caracal şi Lugoj). Ca publicist, a colaborat cu o serie de ziare şi reviste judeţene şi din ţară (Tribuna, Făclia, Monitorul de Cluj, Astra, Gazeta Someşeană, Astra dejeană).

În cadrul acestei ședințe, consilierii locali din Dej au decis aprobarea proiectului de hotărâre privind acordarea titlului de ”Cetățean de Onoare al Municipiului” Dej domnului Ștefan Mihuț.

Înainte de votarea acestui proiect, primarul Morar Costan l-a felicit pe Ștefan Mihuț pentru întreaga sa activitate, iar apoi Prof. Lucian Iosip și preotul Ioan Mărginean au vorbit despre viața și cariera sa. Ulterior, cu votul unanimității, Ștefan Mihuț a fost validat Cetățean de Onoare al Municipiului Dej.

Octogenarul le-a mulțumit consilierilor locali și primarului Morar Costan pentru numirea aceasta și le-a urat multă sănătate, spunând că nu îi va dezamăgi.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Pingback: S-a stins din viață unul dintre intelectualii de marcă ai municipiului Dej - FOTO - Dej24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER