Social-Cultură
Ștefana Trifan, eleva de 10 la BAC, premiată de Inspectoratul Școlar Județean Cluj – FOTO
Publicat acum
2 săptămânipe
Cei 11 elevi clujeni care au obținut media 10 la Evaluare Națională și Bacalaureat în anul școlar 2023-2024, au fost premiați de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj. Între ei s-a aflat și Ștefana Trifan, de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej, care a obținut media 10 la BAC 2024.
Festivitatea de premiere a avut loc miercuri, 23 octombrie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, în prezența directorilor unităților de învățământ preuniversitar, a profesorilor și a părinților.
Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Cluj a premiat performanța elevilor clujeni care au obținut media 10 la examenele naționale de Evaluare Națională și Bacalaureat, în anul școlar 2023-2024. Cuantumul stimulentului financiar acordat fiecărui absolvent care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2024 este în valoare de 5.000 lei, respectiv de 2.000 lei pentru absolvenții învățământului gimnazial care au obținut media 10 la examenul național de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2024.
Absolvenții clujeni premiați pentru media 10 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024:
LUCA L.V. MARIA-CASIANA, LICEUL TEORETIC „ONISIFOR GHIBU” CLUJ-NAPOCA;
STAN H.M. TEODORA, COLEGIUL NAȚIONAL „EMIL RACOVIȚĂ” CLUJ-NAPOCA;
VIȘAN V. LOUISE-ANASTASIA, COLEGIUL NAȚIONAL ,,GHEORGHE ȘINCAI” CLUJ-NAPOCA;
TRIFAN M.C. ȘTEFANA-GEORGETA, COLEGIUL NAȚIONAL „ANDREI MUREȘANU” DEJ.
Absolvenții clujeni premiați pentru media 10 la examenul național de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2024:
BOCOCI D. MEDEEA, LICEUL TEORETIC „ELF” CLUJ-NAPOCA;
MOLDOVAN L.D. ANIA, ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN BOB” CLUJ-NAPOCA;
RADU M.F. ANA-SOFIA, LICEUL TEORETIC „ONISIFOR GHIBU” CLUJ-NAPOCA;
RUSAN P.R. VICTOR-ILIE, LICEUL TEORETIC „LUCIAN BLAGA” CLUJ-NAPOCA;
SABO G.E. CATINCA MARA, LICEUL TEORETIC „AVRAM IANCU” CLUJ-NAPOCA;
SAGHIN P.D. VICTOR, LICEUL TEORETIC „NICOLAE BĂLCESCU” CLUJ-NAPOCA;
TĂTAR M.O. PAUL MIHAI, LICEUL TEORETIC „AVRAM IANCU” CLUJ-NAPOCA.