Rabla pentru electrocasnice cuprinde acum mai multe tipuri, pe lângă cele trei de anul trecut, maşini de spălat rufe, frigidere şi aparate de aer condiţionat putând...
Premierul Viorica Dăncilă era aşteptată cu proteste în faţa Casei de Cultură din Cluj-Napoca, unde urma să participe la o întâlnire cu primarii şi consilierii PSD...
Imaginea pe care o văd pacienţii când intră în Spitalulul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj este dezolantă, iar lipsa de organizare şi mizeria din curtea spitalului...
Elevii și preșcolarii se vor întoarce luni, 6 mai, la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Următoarea vacanţă, cea de vară, este programată în...
Parchetul General anunţă oficial că a extins urmărirea penală în dosarul privind protestul din 10 august 2018, fiind cercetată acţiunea jandarmilor de a evacua Piaţa Victoriei,...
Copiii din România îşi vor primi primele alocaţii majorate începând cu luna mai, potrivit Ministerului Muncii. Guvernul a adoptat măririle în luna februarie, ele au intrat...
Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, marţi, pentru Mediafax, în urma deciziei preşedintelui Klaus Iohannis de a nu accepta remanierea celor trei ministere, propusă...
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj reclamă pierderea, în acest an, a 20 de milioane de euro din buget, ca urmare a măsurilor guvernării PSD. „Conform noii legi...
Liderii PSD au decis astăzi, în şedinţa CEx, retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Decizia vine după criticile lui Dragnea adresate lui Toader privind...
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi, la Câmpia Turzii, că România are deja un studiu de fezabilitate făcut pentru tronsonul CFR Oradea-Episcopia Bihor-Cluj, care va...