Veniturile funcţionarilor care iau mită sau fac trafic de influenţă vor putea fi confiscate, de la data săvârşirii infracţiunii, contribuţia lunară pentru pensie va fi redusă...
Preţul energiei electrice livrate populaţiei urmează să crească de la 127 de euro/MWh în 2015 la 195 de euro/MWh în 2030, reiese din Strategia energetică a...
Crescătorii de porcine vor primi o subvenție pentru a cumpăra animale de reproducție din rase pure sau hibride. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o...
Ordonanța de Urgență 54/2016 privind RCA introduce, cel mai probabil fără intenția autorilor, obligativitatea asigurării căruțelor. Actul normativ a schimbat definiția termenului de vehicul în așa...
Programul „Prima Casă” va continua și se încearcă optimizarea lui, în sensul că, în anumite condiții, unele familii tinere ar putea avea acces la acesta fără...
Contribuabilii care nu și-au încasat la timp creanțele comerciale de la instituții ale statului vor fi protejați de executare silită, anunță Agenția Națională de Administrare Fiscală...
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), sute de vieți pot fi salvate prin montarea detectoarelor de incendiu și gaz. Circa 180 de persoane își...
Guvernul a publicat lista cu tarifele maxime pentru RCA. Cel mai mic tarif RCA, de 541 de lei, va fi achitat de persoanele care au depăşit...
În ciuda avertismentelor serioase venite dinspre Guvern, Banca Națională a României și numeroși analiști economici, Camera Deputaților a dat votul final ieri asupra majorării salariilor din...
Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat cu aromă caracteristică, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie, va fi...