Arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula a trecut la cele veșnice, la vârsta de 64 de ani. Tristă veste a fost dată de părintele protosinghel Calinic Stupinean, care...
Un incendiu a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 8:40, la Mănăstirea „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Mărișel. Potrivit ISU Cluj, printr-un apel la 112 a...
La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Cășiel, cu...
Mănăstirea clujeană de la Vad și-a sărbătorit marți, 2 iulie 2019, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la împlinirea a 515 ani de la...
Ziua de miercuri, 29 august, a fost prilej de mare bucurie pentru obștea Mănăstirii Cășiel, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej, dar și pentru credincioșii prezenți...
Mănăstirea „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din comuna Vad și-a cinstit ieri, 2 iulie, în prezența unui număr mare de credincioși, ocrotitorul spiritual. Sfânta Liturghie, care...
Săptămâna viitoare, credincioșii sunt invitați să ia parte la hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului – Ștefan Vodă” din localitatea Vad. Programul liturgic va debuta luni, 14 august, la...
Moment de mare sărbătoare ieri la Mănăstirea Sfântul Voievod Ștefan cel Mare din comuna Vad. Locașul de cult și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, prin oficierea Sfintei Liturghii....
Mâine, 2 iulie, credincioșii sunt invitați să ia parte la hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului – Ștefan Vodă” din localitatea Vad. La acest eveniment, care se va desfășura...
Duminică, 12 iunie, un grup de pelerini, alcătuit din credincioși ai parohiilor Suarăș și Șomcutu Mic din Protopopiatul Ortodox Român Dej, însoțiți de părintele Daniel Cîmpeanu,...