Poliţia Română a iniţiat o licitaţie de aproape 49,96 mil. EURO, fără TVA, pentru achiziţionarea a 5.600 de autovehicule. Aproximativ 5.500 dintre ele vor fi repartizate...
Începând cu luna august, în prima zi de miercuri a fiecărei luni vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național. Prin modul de...
La propunerea Ministerului Afacerilor Interne, Guvernul României a adoptat, în ședința de ieri, 30 august a.c., o Hotărâre ce prevede creșterea cifrei de școlarizare la școlile...
Ministrul Afacerilor Interne a anunţat intenţia de a modifica legea în sensul extinderii valabilităţii paşaportului de la cinci la zece ani, după ce Federaţia Asociaţiilor de...
Salariile poliţiştilor vor fi majorate cu 10%, iar cele ale personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu 15%, după ce...
Forțele de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne continuă aplicarea măsurilor suplimentare stabilite pentru asigurarea și menținerea ordinii publice în perioada 3-6 august, la UNTOLD Festival....
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, luni, că salariile poliţiştilor vor creşte cu 10%. Ea a precizat că pregăteşte actul normativ pentru şedinţa de...
În această perioadă, expunerea excesivă a bijuteriilor vă poate transforma într-o victimă a infracţiunilor de tâlhărie prin smulgere. Polițiștii clujeni readuc în atenţia cetăţenilor acest mod...
Serviciile pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple au primit în 2016 un număr de 1.186.199 cereri de eliberare a pașapoartelor simple electronice și temporare, în creștere...
Ministerul de Interne supune dezbaterii publice un proiect de lege privind cartea electronică de identitate (CEI), care va permite autentificarea online pentru a beneficia de diverse...