În această perioadă, Asociația Filantropia Ortodoxă Dej desfășoară cea de-a IV-a ediție a campaniei umanitare „Trimite un copil sărac la școală!”. Perioada de desfășurare a acesteia...
Vineri, 5 iulie, municipiul Baia-Mare, județul Maramureș, a fost din nou gazda Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului. La acest eveniment, au...
Sâmbătă, 6 iulie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Batin,...
Mănăstirea clujeană de la Vad și-a sărbătorit marți, 2 iulie 2019, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la împlinirea a 515 ani de la...
Sâmbătă, 29 iunie 2019, în ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ÎPS Andrei și Preasfințitul Părinte Nicanor, Episcopul ortodox al Banatului Sârbesc, s-au aflat în...
Sâmbătă, 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioşii din Parohia Rugășești şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Rafael Sebastian Criste. De...
Primăria Municipiului Dej și Garnizoana Dej au organizat miercuri, 26 iunie, manifestări dedicate Zilei Drapelului Național al României. Evenimentele au început cu o slujbă de sfințire...
Protopopiatul Ortodox Român Dej, în colaborare cu Primăria Municipiului Dej, inițiază un proiect cultural intitulat „Familia și societatea, ce ne spune Biblia?”. În cadrul acestui proiect,...
Sute de credincioși au participat astăzi la cea de-a V-a ediție a ”Procesiunii Bucuriei de Rusalii”, eveniment organizat de Protopopiatul Ortodox Român Dej, în colaborare cu...
Dejenii sunt așteptați duminică, 16 iunie, să se alăture la cea de-a V-a ediție a „Procesiunii Bucuriei de Rusalii”, eveniment organizat de Protopopiatul Ortodox Român Dej,...