
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu, scrie Agerpres. Inițiativa PNL și USR de abrogare a recursului compensatoriu a fost...

Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un raport favorabil de adoptare a proiectului de lege care elimină supraacciza pe carburanţi, actul normativ urmând...

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul legislativ ce defineşte termenul de „antiţigănism” drept „percepţia referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora”, scrie Mediafax. Totodată, sunt...

Simona Halep (4 WTA) se află pe locul secund în clasamentul veniturilor obţinute din tenis în 2019 de către jucătoarele din circuitul WTA. Românca este depăşită...
Rata şomajului înregistrată la nivel naţional s-a situat, în octombrie, la 2,98%, în scădere cu 0,35 puncte procentuale faţă de aceeaşi lună din 2018 şi cu...

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ninsori la munte, precipitații predominant sub formă de ninsoare în nord și în centru, depuneri de...
Fotbalistul dejean Ciprian Deac a fost nominalizat pentru titlul de cel mai bun fotbalist român al anului. Clubul Sportiv al Jurnaliștilor organizează luni, 2 decembrie, de...

La data de 1 Decembrie 1918 Adunarea Naţională de la Alba-Iulia, formată din 1.228 de delegaţi, susţinuţi de peste 100.000 de oameni din tot Banatul şi...

Fotbalistul dejean Paul Papp spune despre noul selecționer al României, Mirel Rădoi că este un excelent comunicator și că lucrează foarte mult pe partea tactică. Paul...

Sute de mii de români vor fi nevoiți să-şi petreacă sărbătorile fără niciun ajutor din partea statului. Aceștia ar fi trebuit să primească pachete cu alimente...