
Taximetrele din Cluj-Napoca vor fi dotate obligatoriu cu GPS şi POS pentru plata cu cardul, începând de anul viitor, potrivit noului regulament de funcţionare al acestora,...

În perioada 1 – 4 august 2019, în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii au depistat 244 de autovehicule ce...

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a caracterizat joi drept „fake news” informaţiile legate de interzicerea companiilor de ride sharing, precizând că domeniul va fi reglementat în curând,...

Modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetriştilor, au intrat în vigoare joi. Reprezentanţii Uber şi Taxify spun că aplicaţiile nu...

Curtea de Apel Cluj a dispus, joi, încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de Uber, în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe...

Guvernul a avut, joi, consultări cu reprezentanţii COTAR, în urma protestului transporatorilor şi a deciz emiterea unei OUG prin care să înlăture „pirateria” din transportul de...

Vineri, 15 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție Rurală Florești au identificat și depistat doi bărbați bănuiți de comiterea unei tentative...

Poliţiştii au acţionat, la data de 15 noiembrie, pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie în zona a 8 aeroporturi din ţară. În doar 2 ore, au...

Poliţiştii au aplicat amenzi de aproape 30.000 de lei, au retras 13 certificate de înmatriculare şi au reţinut trei permise de conducere după verificări care i-au...
Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale și sunt cercetate pentru infracţiunile de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire...