Sport
Surpriză la Dej. ”U” Cluj a învins Unirea în decisiv

Publicat acum
4 lunipe

Echipa de volei Unirea Dej a pierdut, în decisiv, partida de pe teren propriu cu ”U” Cluj.
Meciul dintre Unirea Dej și ”U” Cluj – care a avut loc ieri după-amiază, de la ora 18 – a contat pentru etapa 12 a Diviziei A1. Uniriștii și-au adjudecat primul set, 25-23, însă le-au pierdut pe următoarele două, 18-25, respectiv 21-25. Gazdele au reușit să egaleze la doi pe tabelă, după 25-14 în runda a patra, și să trimită meciul în decisiv.
Ultimul act a fost echilibrat (2-3, 6-5, 8-5, 9-10, 10-12), însă în final câștig de cauză au avut studenții, 15-12, care s-au impus surprinzător la Dej. În urma acestei înfrângeri, dejenii au pierdut un punct foarte important în lupta pentru calificarea în grupa locurilor 5-8 la finalul sezonului regulat.
Partida din Sala Sporturilor ”Petru Stăvariu” a fost marcată și de o cădere a unei părți a instalației de iluminat în setul al patrulea. Problema a fost rezolvată în aproximativ 15 minute de organizatori.
Unirea Dej: Suson (14), Curuia-Pop (13), Micu (12), A. Grigoraș (11), A. Ana (10), Balai (8), Bratu (6), Holotă (-), Câmpean (-), Urian (libero), G. Pop (libero). Nu a jucat: Grigoraș. Antrenor: Ovidiu Tămaș.
”U” Cluj: Negrean (24), Iov (19), Popovici (10), Neag (8), Voinea (8), Moisa (4), Tănase (3), Dăineanu (-), Mocan (-), Verciuc (-), Varga (-), Baycov (libero). Nu a jucat: Onofrei (libero). Antrenor: Vicențiu Dumitrescu.
Citește și:
Acțiune în Gherla și împrejurimi. Oamenii legii au dat amenzi în valoare de 28.000 de lei
Bărbați din Ilișua, Dobric și Beclean, REȚINUȚI pentru evaziune fiscală. Sumă URIAȘĂ indisponibilizată la percheziții – FOTO
LUCRĂRI pe străzile Crângului și Ecaterina Teodoriu, din Dej. Vezi RUTELE alternative