Conectează-te cu noi

Naţional

Sute de mii de căruțași, obligați de lege să își facă RCA

Publicat acum

pe

lemne cuzdrioara (1)

Ordonanța de Urgență 54/2016 privind RCA introduce, cel mai probabil fără intenția autorilor, obligativitatea asigurării căruțelor. Actul normativ a schimbat definiția termenului de vehicul în așa fel încât proprietarii atelajelor cu tracțiune animală care au nevoie de înregistrare nu mai pot circula legal fără poliță RCA, potrivit profit.ro.

Sutele de mii de căruțe care circulă pe drumurile din România vor avea nevoie de asigurare RCA, dacă autoritățile vor aplica întocmai prevederile OUG 54/2016 privind asigurarea de răspundere față de terți.

În această situație absurdă s-a ajuns prin modificarea definiției termenului de “vehicul”, dar și a paragrafelor din vechea lege care defineau obligativitatea asigurării.

Concret, la articolul 2, OUG definește vehiculul ca fiind “ mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, cu excepția celor care se deplasează pe șine, bicicletelor sau vehiculelor cu tracțiune animală, pentru care nu există obligația legală de înmatriculare sau înregistrare”, scrie site-ul profit.ro.

În România, proprietarii căruțelor sunt obligați să își înregistreze căruța la Primăria comunei de care aparțin și, mai mult, plătesc și o taxă anuală pentru aceasta. Așadar, potrivit definiției din OUG, căruțele sunt înregistrate, deci nu sunt excluse din categoria “vehiculelor”.

Mai departe, la articolul 4, OUG arată pentru cine este obligatorie încheierea contractului RCA. “Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România (nr: deci și căruțele), precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă care urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule…”, arată Ordonanța de Urgență.

În baza acestor două articole, Poliția poate oricând să treacă la amendarea celor care circulă cu căruțe, inclusiv pe drumurile comunale.

Surse din piață au arătat, pentru profit.ro, că această aberație a fost sesizată inclusiv la nivelul ASF, care nu a luat încă nicio măsură în acest sens.

Potrivit Institutului Național de Statistică, exploatările agricole de toate tipurile din România utilizează peste 720.000 de care și căruțe.

În ce monedă este calculat tariful RCA?

O altă scăpare legislativă apare în Hotărârea de Guvern care implementează, de vineri (18 noiembrie), tarife maxime pentru polița RCA.

Actul normativ, publicat deja în Monitorul Oficial, stabilește tarife maxime pentru diferitele categorii de vehicule, dar nu precizează și moneda în care sunt calculate aceste prețuri.

Mai mult decât atât, în OUG care precede apariția Hotărârii, se fac exclusiv referiri la moneda euro, în care sunt stabilite limitele maxime pentru daunele achitate de asigurători, adică 1 milion de euro pentru daune materiale și 5 milioane de euro pentru vătămări corporale și daune morale.

Deși Constituția României prevede că pe teritoriul țării plățile se fac în moneda națională, prevederile celor două acte normative privind RCA sunt suficient de ambigue pentru a putea fi interpretate în sensul în care tarifele se stabilesc în euro.

Guvernul a stabilit, prin Ordonanță de Urgență, că tariful RCA va fi plafonat pe o perioadă de șase luni. Un proiect de hotărâre de guvern, lansat astăzi în dezbatere publică, motivează decizia în baza legii concurenței, arătând că piața asigurărilor este într-o situație critică.

„Având în vedere împrejurările excepționale, precum disfuncționalitatea evidentă a pieței asigurărilor obligatorii auto din România, consecință a ieșirii recente din piața asigurărilor a unor operatori care vindeau ieftin, dar cu pierderi masive, precum și a situațiilor de dificultate financiară majoră ale unor societăți din piață, fapt ce a generat o evoluție ascendentă a primelor medii din piață. La aceasta se adaugă volatilitatea ridicată și dispersia extremă a tarifelor de primă RCA pe categorii de risc similare”, arată documentul citat.

 

Sursa – Profit.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER