Social-Cultură
Sute de pelerini au participat ieri la hramul Mănăstirii Cășiel – FOTO
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, marcat pe 14 septembrie 2015, sute de oameni au participat la hramul Mănăstirii Cășiel din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
Sute de oameni au participat ieri la hramul Mănăstirii Cășiel. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului. La oficierea serviciului religios a luat parte și preotul protopop Ioan Buftea.
Mănăstirea Căşiel este atestată documentar în anul 1765. După ce viaţa monahala a fost întreruptă în urma Decretului 410 din 1959, Mănăstirea Căşiel a fost reînfiinţată în 1991. Aşezământul are o biserica de lemn de secolul XVIII, adusă din satul Cânei în 1923. Uşa bisericii are o încuietoare cu cheie de lemn originală. Totodată, lăcașul de cult este declarat monument istoric. După reactivare în 1991 la mănăstire s-au construit casa monahală şi paraclisul cu hramul Buna Vestire.
În incinta ansamblului monahal functionează ateliere de pictură si croitorie. Mănăstirea are hramul Înălţarea Sfintei Cruci şi Buna Vestire.
FOTO – Centrul Turistic Cășeiu
















