Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Sute de polițiști vor fi la datorie de sărbători în județul Cluj. Recomandări pentru un Paște fără evenimente neplăcute

Publicat acum

pe

Peste 400 de poliţişti vor fi la datorie în județul Cluj, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru ca sărbătoarea Învierii Domnului să fie petrecută în condiții de liniște și siguranță.

În perioada sărbătorilor de Paște, peste 400 poliţişti clujeni vor fi la datorie, pentru menținerea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Poliţiştii au ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenţia rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Totodată, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative şi asigurarea fluenţei traficului rutier, poliţiştii vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din localitățile urbane, precum și pe sectoarele DN1 din județul Cluj.

La cumpărături:

  • manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă;
  • nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;
  • când este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături;
  • păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor;
  • când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ;
  • obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
  • nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

În cazul în care plecaţi de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:

  • rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
  • spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;
  • închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
  • pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret;
  • atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi;
  • obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER