Eveniment
Tânăr arestat pentru furt. A pătruns, prin efracție, într-o casă din Mintiu Gherlii
Publicat acum
6 minutepe
În data de 29 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla – Postul comunal Mintiu Gherlii, au depistat și reținut un tânăr de 24 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în noaptea de 28 spre 29 octombrie a.c., acesta ar fi pătruns, prin efracție, într-un imobil pe o stradă din comuna Mintiu Gherlii, de unde ar fi sustras un portofel și un telefon mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de 800 de lei.
În temeiul materialului probator, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.