Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Tânăr din Ileanda, depistat de polițiști transportând ilegal material lemnos

Publicat acum

pe

Marți după-amiază, în jurul orei 18:00, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa, județul Maramureș, au fost sesizaţi cu privire la un transport ilegal de material lemnos.

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă pe D.J.108A, pe raza localităţii Sălsig, şi au oprit pentru verificări o autoutilitară care transporta lemn.

La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani, domiciliat în comuna Ileanda, judeţul Sălaj. Întrucât acesta nu a putut prezenta avizul de însoţire pentru lemnul transportat, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională, conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Amenda aplicată a fost în valoare de 10.000 de lei, iar lemnul transportat, aproape cinci m.c., a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Ulmeni.

Poliţiştii maramureşeni desfăşoară constant activităţile pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, iar în perioada următoare vor intensifica acţiunile, atât pe drumurile publice, cât şi în pieţe şi locuri de comercializare a pomilor de Crăciun.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER