Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Tânăr nevăzător care circula de la București la Cluj, umilit de un controlor CFR!

Publicat acum

pe

Un tânăr nevăzător, care a călătorit cu trenul de la Bucureşti la Cluj, susţine că unul dintre controlori nu i-a permis, în Gara de Nord, să-şi ocupe locul în vagonul cuşetă pentru că era însoţit de câinele ghid, acest lucru fiind posibil abia după ce a sunat la 112 şi a venit Poliţia, potrivit Mediafax.

Dragi prieteni, vă povestesc o întâmplare care din nou scoate la iveală incompetenţa cu care mă confrunt de ani buni, de-a lungul călătoriilor mele lungi cu trenul. Luni, în data de 27 ianuarie 2020, mă îndreptam liniştit spre gară, de unde urma sa călatoresc la Cluj. Menţionez că eram împreună cu câinele ghid, dar când să ajung lângă vagonul de cuşetă, ce să vezi, domnul controlor s-a impus brusc prin forţă fizică spunându-mi, într-un mod foarte agresiv că nu am voie cu câinele în Vagonul de cuşetă. Am început, desigur, să spun aceeaşi poveste a nu ştiu câta oară: că am circulat de mai multe ori şi este posibil pentru că există o lege care permite accesul câinilor ghizi în orice mijloc de transport. Dumnealui a continuat, fără să coboare tonul, să-mi interzică urcarea mea în tren, în condiţiile în care mai erau 3 minute până ce trenul pleca. El continua să-mi arate cu degetul unde e celalalt vagon, de clasa a doua, unde după el aş fi avut voie, de menţionat că sunt nevăzător şi, evident, nu vedeam unde îmi arata cu degetul. În fine, am încercat să-l conving că există legea 448, articolul 64 care permite accesul liber al câinilor în orice loc, a continuat să fie agresiv, m-a ţinut la capătul culoarului, a continuat să ţipe agresiv la mine, nici măcar nu a încercat să găsească o variantă pentru a-mi ocupa şi eu locul în cabina de cuşetă”, poveseşte Silviu Roşu pe Facebook.

Tânărul mai povesteşte că la staţia Ploieşti a urcat o poliţistă care i-a dat dreptate, asta după ce a sunat la 112.

În acel moment, în care mă simţeam umilit şi obosit, am sunat la 112 şi am explicat celor de la poliţie ce mi s-a întâmplat. La staţia Ploieşti a venit o doamnă poliţistă, m-a legitimat, i-am explicat toată situaţia, ca în final să-mi spună că am dreptate şi trebuie să-mi ocup locul. “Domnul” controlor a înţeles în sfârşit, dar nu a ezitat să-mi spună, bătându-se cu pumnul în piept că tot el are dreptate, dar pentru a-mi arăta că e om bun mi-a găsit un loc. Vreau să subliniez faptul că majoritatea oamenilor din mai multe cabine de cusetă mă asteptau să vin la ei, să dorm, dar cea mai mare problemă o avea controlorul pentru că, în legea lor învechită din minte nu apare că avem voie şi noi să circulăm cu un câine ghid. O fază foarte amuzantă, în momentul când poliţista a venit să vorbească cu mine. Bineînţeles că atât de incompetenţi sunt încât a plecat trenul cu tot cu ea, până la următoarea staţie, a început să se certe cu controlorul pe motiv că nu a ţinut trenul în staţia de la Ploieşti”, mai povesteşte Silviu.

Porivit tânărului, transportul câinilor care nu sunt sau nu pot fi transportaţi în cuşti, ca bagaje de mână, este permis cu condiţia să fie ţinuţi în lesă şi să poarte botniţă.

Pentru această categorie de câini trebuie să se plătească o legitimaţie de călătorie. Sunt excluse de la transport orice animale purtătoare de boli contagioase. Este interzis transportul animalelor în vagoanele dotate cu echipamente de restaurant, cu excepţia câinilor însoţitori pentru persoanele nevăzătoare. În plus, câinii însoţitori sunt scutiţi de obligaţia de a purta botniţă. Câinii si pisicile sunt admise în vagoanele de dormit sau cuşeta, atunci când proprietarul şi eventualii însoţitori cumpără legitimaţii de călătorie internaţională şi supliment de rezervare pentru toate locurile din compartiment. Un animal luat într-un tren este în grija proprietarului său. El este responsabil pentru eventualele daune cauzate de acesta. Intrepriderile feroviare care participă la transportul international cu trenuri de noapte, pot prevedea, în general sau pentru cazuri izolate, condiţii diferite de acestea”, a mai scris tânărul nevăzător.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER