Ştiri din zonă
Tânără din Beclean care a tâlharit un bătrân în Italia, depistată de polițiștii bistrițeni
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișO tânără, de 26 de ani, pe numele căreia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare pentru comiterea unei tâlhării, a fost depistată de polițiștii din Bistrița-Năsăud.
Luni, 17 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat o tânără, de 26 de ani, din Beclean, care era urmărită internațional.
Pe numele celei în cauză, autoritățile judiciare din Italia, au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, pe teritoriul Italiei.
Astfel, în cursul lunii august 2016, în timp ce se afla într-o localitate din Italia, tânăra ar fi administrat unui bărbat, de 65 ani, o substanță care l-a adus în stare de inconștiență temporară, după care i-ar fi sustras suma de 7000 de euro, un ceas și un telefon mobil.
Pentru depistarea tinerei, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acesteia ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând să fie prezentată Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.