Administraţie
Taxele și impozitele în 2021, în Dej
Publicat acum
4 anipe
Consilierii locali din Dej s-au întrunit, la jumătatea acestei săptămâni, într-o ședință ordinară pe luna decembrie. Aceștia au aprobat, prin HCL nr. 131, impozitele și taxele locale pentru anul 2021, singurele modificări fiind cele prevăzute de Codul Fiscal, respectiv indexarea cu rata inflației în procent de 3,8%.
”Așa cum prevede legislația, decizia indexării cu rata inflației aplicabilă pentru anul 2021, a fost luată în luna aprilie în HCL nr. 52/2020, prin care au fost indexate taxele și impozitele locale cu rata inflației de 3,8% (rată transmisă de Institutul Național de Statistică). De menționat faptul că nealinierea la această indexare, aducea după sine în anul fiscal următor, respectiv 2021, stabilirea impozitelor și taxelor la nivelurile maxime prevăzute de Codul Fiscal, ceea ce însemna o creștere de 100%.
Deși ulterior indexării cu rata inflației, administrația locală poate, conform legii, să majoreze taxele și impozitele suplimentar cu până la 50%, acest lucru nu s-a aplicat la Dej, astfel încât prin hotărârea nr. 131 din 22 decembrie, taxele și impozitele locale în municipiu nu au fost majorate pe plan local, ci doar indexate cu rata inflației, stabilită prin hotărârea din luna aprilie și la cotele minime prevăzute de Codul Fiscal”, a transmis municipalitatea pentru Dej24.ro.
Într-un exemplu concret, pentru un apartament cu o suprafață de 53 m2, proprietarul va plăti în 2021 un impozit de 159,41 lei, față de 147,41 cât a plătit în 2020.
De asemenea, și pentru anul 2021 se menține bonificația în procent de 10% – atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice – pentru plata integrală a impozitelor și taxelor locale la clădiri, terenuri și mijloace de transport, până la data de 31 martie 2021.