Conectează-te cu noi

Naţional

Temperaturi de toamnă în plină vară! Când se îndreaptă vremea

Publicat acum

pe

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunţat astăzi, în cadrul comandamentului MAI, că ploile vor fi mai puţine începând de duminică, 1 iulie, însă abia de miercuri, 4 iulie, vremea se va încălzi şi se vor înregistra valori de peste 29, 30 sau chiar 31 de grade Celsius.

Începând de mâine (duminică-n.r.), vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor. Izolat, vom mai avea cantităţi de precipitaţii ce pot depăşi 20 de litri pe metrul pătrat, iar la munte, la altitudini mai mari de 1.800 de metri este posibil să vorbim de precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Regimul de temperaturi este mai scăzut comparativ cu perioada din calendar pentru că, în următoarele zile, vom înregistra valori în perspectiva maximelor cuprinse între 18 până la 25, cel mult 26 de grade, iar minime de 12-14 grade”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), în cadrul şedinţei comandamentului pentru situaţii de urgenţă de la Ministerul Afacerilor Interne, citată de Mediafax.

Elena Mateescu a mai spus că vremea se va încălzi abia de miercuri, 4 iulie.

De abia începând din 4 iulie, vom putea să vorbim de temperaturi în creştere de la o zi la alta astfel încât, în special în partea de sud şi vest a ţării să vorbim de valori de temperaturi de peste 29, 30, 31 de grade”, a mai spus directorul ANM, conform sursei citate.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER