Politic
Teodora Muncelean, viceprimarul municipiului Dej, premiată la Gala Excelenței Feminine – FOTO
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
Duminică, 12 martie, s-a desfășurat, la Cluj-Napoca, o nouă ediție a Galei Excelenței Feminine, în cadrul căreia Teodora Muncelean, viceprimarul municipiului Dej, a fost premiată.
Totodată, pe lângă viceprimarul municipiului Dej, a mai fost premiată și Laura Boian, consilier local în cadrul Consiliului Local Dej, pentru implicarea și rezultatele obținute în activitatea politică. Maestrul Dorel Vișan a înmânat unui număr total de 10 social-democrate premiile acordate în cadrul Galei Excelenței Feminine, pusă în scenă de Organizația Județeană Cluj a Femeilor Social-Democrate.
La acest eveniment au fost prezente numeroase oficialități, printre care edilul Dejului, ing Morar Costan, senatorul Vasile Ilea, dar și consilierii județeni Vasile Sălătioan sau Vladimir Mătușan, aceștia oferindu-le flori atât celor premiate, cât și tuturor doamnelor prezente în sală.
OFSD Dej a fost reprezentată la acest eveniment de 13 doamne, care au primit flori și felicitări din partea domnilor.
Citește și:

A rămas fără permis după o manevră făcută sub ochii polițiștilor din Dej. Oamenii legii au pornit imediat după el – VIDEO

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați
















