Ştiri din zonă
Tibi Ușeriu, recompensat de Consiliul Județean pentru performanța de la Cercul Polar
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișConsiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare, acordarea Premiului de excelență al județului pentru Tiberiu Ușeriu, cel care vinerea trecută a câștigat pentru al doilea an consecutiv ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, desfășurat la Cercul Polar.
Acest premiu i-a fost acordat lui Ușeriu și în 2016, atunci când a câștigat pentru prima dată această competiție desfășurată în condiții externe, și constă în alocarea sumei de 25.000 lei din bugetul propriu al Consiliului Județean.
„Este un gest pe care Consiliul Județean îl face ca o recompensă a eforturilor acestui om extraordinar, care eu cred că este mai mult decât un campion, este un om care inspiră, care reușește să adune în jurul lui și care are și un istoric extrem, extrem de interesant. Poate fi model pentru foarte multă lume, având în vedere că de fiecare dată poți să faci mai mult decât ceea ce ți-ai propus”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, în cadrul ședinței.
În expunerea de motive a proiectului privind acordarea premiului de excelență a fost invocată și mediatizarea evenimentului și a performanței lui Tiberiu Ușeriu atât pe rețelele de socializare, cât și în presă, considerându-se că astfel s-a vorbit „cu admirație” despre România și despre județului Bistrița-Năsăud.
Tibi Ușeriu a reușit să parcurgă cei peste 560 kilometri ai ultramaratonului în 152 ore, timpul său fiind cu aproximativ 15 ore mai bun decât cel obținut anul trecut.
Competiția 6633 Arctic Ultra s-a desfășurat în extremitatea nord-vestică a Canadei, în zona Cercului Polar, între localitățile Eagle Plains (Yukon) și Tuktoyaktuk (Teritoriile de Nord-Vest).
Cei 24 de participanți au avut de înfrunta temperaturi care au coborât până la circa minus 40 grade Celsius, dar și vânt și ninsori puternice.
Tiberiu Ușeriu va reveni în țară în noaptea de miercuri spre joi, pe aeroportul din Cluj-Napoca.
Sursa – Agerpres.ro