Conectează-te cu noi

Naţional

Toamna îşi intră în drepturi în această săptămână! Vom avea parte de vreme mohorâtă și ploi

Publicat acum

pe

Meteorologii anunţă vreme de toamnă, cu temperaturi scăzute şi ploi. La munte se va forma lapoviţă, iar în zonele înalte va ninge în cantităţi destul de însemnate. Spre sfârşitul săptămânii se va încălzi din nou.

LUNI:

Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată, cu maxime cuprinse între 12..13 garde in Bucovina și 19 grade in sudul Olteniei și al Munteniei minime între 2 grade în estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi pe arii relativ restrânse în vest, nord și în centru, iar la începutul zilei și în sud-vest. În cursul nopții, pe crestele montane vor fi posibile precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare, mai ales ziua, în regiunile sud-estice și doar cu totul izolat în rest. În zonele joase, dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.

MARȚI:

Regimul termic diurn va fi caracterizat de valori aproipate de mediiile climatologice ale perioadei, exceptând sudul și sud-estul unde vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit. Ziua, cerul va fi variabil la parțial noros și doar pe arii restrânse, în zona montană, vor fi ploi slabe, trecătoare. În cursul serii și al nopții, nebulozitatea se va extinde în majoritatea zonelor începând din nord-vest și va ploua în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în zona montană, în special la altitudini mari vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În a doua parte a intervalului, vântul se va intensifica treptat în majoritatea regiunilor, viteze mai mari, de peste 65…70 km/h, urmând a se înregistra la munte, dar local și în nord-vest și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grde in nordul ţării si 21 de grade in Lunca Dunarii, iar cele minime, mai ridicate decât cele normale ale datei, între 2 și 12 grade.

MIERCURI:

Vremea se va răci față de intervalul anterior, mai accentuat în Transilvania. Vântul va avea intensificări susținute în toată țara, cu viteze mai mari în cursul zilei când se vor atinge 55…70 km/h și local 75…85 km/h. Cerul va avea înnorări și îndeosebi în prima parte a intervalului vor fi ploi temporare pe arii relativ extinse. În zona de munte, în special la peste 1500 de metri, vântul va sufla tare și vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, iar cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 grade in estul Transilvaniei și 19 grade in Lunca Dunarii, iar minimele între -4 și 7 grade.

JOI:

Vremea va continua să se răcească, devenind ușor mai rece decât în mod normal. Cerul va avea înnorări în regiunile din jumătatea nordică a țării unde local și trecător va mai ploua, iar în rest va fi variabil – cu probabilitate scăzută pentru ploi slabe, izolate. În zona montană precipitațiile vor continua să fie mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, însă slabe cantitativ. Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general mai mici decât în ziua precedentă, cu excepția zonei montane unde va continua să sufle tare. Vor fi temperaturi maxime cuprinse între 5 și 14 grade, cu cele mai ridicate valori în sud, iar minimele se vor încadra în general între -3 și 6 grade.

VINERI – DUMINICĂ:

Valorile termice vor crește de la o zi la alta, iar vremea va deveni caldă în majoritatea regiunilor. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în regiunile vestice.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER