Conectează-te cu noi

Naţional

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Andrei

Publicat acum

pe

Sfântul Andrei este ocrotitorul românilor şi aproape un milion de români își serbează onomastica azi, pe 30 noiembrie.

Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Apostol Petru şi fiul lui Iona, un pescar din Galileea. Se crede că Sfântul Andrei a fost martor la botezul lui Iisus Hristos şi a fost numit „Cel întâi chemat”, adică primul ucenic al lui Ioan Botezătorul.

După Înălţarea Domnului, toţi apostolii au plecat în misiunea de creştinare şi se spune că Sfântul Andrei a ajuns în ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre. Acesta s-a adăpostit într-o peştera din Dobrogea de astăzi.

În anul 1997, Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, iar ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească naţională.

Tradiţii de Sfântul Andrei

Poporul român este unul plin de tradiţii, iar cele pentru ziua de Sfântul Andrei sunt dintre cele mai vechi, transmise din generaţie în generaţie, încă din perioada dacilor. Iată ce fac românii de această sărbătoare!

Visarea ursitului în noaptea de Sfântul Andrei

Cea mai cunoscută tradiţie de Sfântul Andrei este visarea ursitului. Se spune că, pentru a visa cine le va fi soţ, fetele mănâncă turtă foarte sărată înainte de culcare şi pun un fir de busuioc sub pernă. Tradiţia spune că alesul din vis îi va aduce apă fetei, însă bărbatul va apărea doar dacă măritişul va fi în anul următor. Altfel, tinerele mai au de aşteptat, urmând acelaşi ritual şi la anul.

În ziua de Sfântul Andrei, se pune grâul la încolţit

O altă tradiţie de Sfântul Andrei este legată de punerea grâului la încolţit. De obicei, în seara dinaintea sărbătorii de Sfântul Andrei, toţi membrii familiei pun grâul la încolţit într-un vas sau un ghiveci şi aşteaptă până la Anul Nou. De Revelion, aceştia verifică grâul şi, în funcţie de cum a crescut, aşa de norocos va fi anul următor.

De Sfântul Andrei, se prezice vremea

De sărbătoarea zilei de Sfântul Andrei, se poate prezice vremea pentru anul ce urmează. Se spune că, dacă în noaptea Sfântului Andrei cerul este senin, atunci iarna ce vine va fi una blândă. Însă dacă va fi înnorat, va ploua sau va ninge, atunci urmează o iarnă foarte grea.

Oferirea de flori sărbătoriţilor de Sfântul Andrei

Mai ales pentru români, există multe obiceiuri de Sfântul Andrei, diferite de la o zonă a ţării la alta. Unele dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Sfântul Andrei sunt oferirea florilor de ziua numelui, culegerea crenguțelor de pomi fructiferi şi pelerinajul.

Reclamă
2 Comentarii

2 Comments

  1. Pingback: Sfântul Andrei – tradiții, obiceiuri și superstiții – Gazeta Publica

  2. Pingback: Sfântul Andrei – tradiții, obiceiuri și superstiții – Top10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER