Naţional
Tradiţii în a treia zi de Paşte. Ouăle se ciocnesc „dos cu dos” şi se dau de pomană vinul şi pasca
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin Cociș
A treia zi de Paşte este, în acelaşi timp şi Marţea Albă din Săptămâna Luminată, zi în care nu se lucrează, iar femeile dau de pomană vinul roşu şi pasca rămase de la Paşte, potrivit a1.ro.
De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.
În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos, conform sursei citate.
În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci şi colaci. În Moldova, în ziua a treia se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui.
Sursa – A1.ro
Citește și:

Care este gradul de ocupare la Spitalul Municipal Dej. Peste 7000 de pacienți tratați anul trecut

Se deschide noua parcare de pe Dealul Florilor. Ce se întâmplă pe stradă și trotuare – FOTO

ACCIDENT MORTAL la Pustuța, o autoutilitară s-a răsturnat. Salvatorii din Dej, neputincioși în cazul unui tânăr – FOTO/VIDEO











