Naţional
Traficul de DROGURI, în atenția Poliției Române
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișPoliția Română, prin intermediul structurilor antidrog, a efectuat peste 800 de acțiuni operative și 1.700 de percheziții, în urma cărora au fost destructurate peste 70 de grupări infracționale.
În 2016, în cadrul operatiunii ‘Globe Trotter’, a fost realizată cea mai mare captură de droguri din România, respectiv 2,6 tone de cocaină brută, ascunsă în 4 containere trimise din Columbia în Olanda.
Structurile de combatere a traficului de droguri din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Române desfășoară permanent activități pentru identificarea și destructurarea rețelelor infracționale, specializate în traficul de substanțe interzise.
Astfel, în 2016, politistii antidrog au desfășurat aproximativ 845 de acțiuni operative și 1.700 de percheziții domiciliare, în urma cărora au fost destructurate 75 de grupări infracționale organizate si s-au efectuat cercetări față de 528 de membrii ai acestora, dintre care 329 au fost arestați preventiv.
În această perioadă, au fost înregistrate 4.060 de sesizări penale din acest domeniu, dintre care 2.780 au fost sesizări din oficiu.
În cauzele instrumentate, 3.222 de persoane au fost cercetate, dintre care 867 au fost reținute, față de 773 de persoane fiind dispusă măsura arestului preventiv, iar față de alte 314, măsura controlului judiciar.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării 5.907 de kilograme de droguri (dintre care 2.782 de kilograme de droguri de mare risc, 3.124 de kilograme de droguri de risc) și 20.077 de comprimate.
În urma acțiunilor, în 2016, a fost realizată cea mai mare captură de droguri înregistrată în România, respectiv 2,6 tone de cocaină brută, disimulată în podeaua a 4 containere trimise din Columbia, care aveau ca destinație finală Olanda. 6 persoane au fost reținute în cauză și au fost confiscați 1.500.000 de euro.
La acțiunile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de combatere a traficului de droguri, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale și teritoriale ale Poliției Române.
Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Activitățile desfășurate de polițiștii specializați în combaterea traficului de persoane au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T..
Exemple de acțiuni operative: Operațiunea ‘Globe Trotter’
Poliția Română, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. — Structura Centrală, a efectuat o acțiune în cadrul căreia a depistat și ridicat aproximativ 2,6 tone de cocaină.
În urma activităților investigative derulate, pe o perioadă de 6 luni, pentru destructurarea unei grupări internaționale de trafic de cocaină, ce acționa pe ruta Columbia — Europa de Vest, a reieșit că, pentru transportul drogurilor, membrii rețelei le-ar fi disimulat în containere transoceanice, astfel încât să se poată evita orice detectie a lor prin metodele clasice de scanare și control.
Pentru extragerea drogurilor, rețeaua ar fi organizat un atelier special pentru această operațiune, unde lucrau specialiști în extragerea cocainei, coordonați de către un cetățean columbian.
Valoarea de piață a drogurilor este de aproximativ 625.000.000 de euro.
În urma cooperării polițienești internaționale, au fost arestați preventiv liderul grupării și alți cinci membri ai grupului infracțional, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.
La activități au participat peste 150 de polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției Operațiuni Speciale.
În plan internațional, s-a beneficiat de suportul de specialitate al S.U.A. — D.E.A. și Spania — Guardia Civil.
De asemenea, în plan intern, s-a colaborat cu A.N.A.F., Direcția Generală a Vămilor, Poliția de Frontieră Română, D.G.I.A. și M.A.E..
Operațiunea ‘Toboșarii’
La data de 13 aprilie 2016, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov și procurorii D.I.I.C.O.T. — Serviciul Teritorial București au efectuat 15 percheziții pentru destructurarea unei grupări infracționale specializată în trafic de heroină.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 850 de grame de heroină, un cântar electronic, 24.585 de euro, 322.510 lei, 28 de telefoane mobile și un autoturism în valoare de aproximativ 20.000 de euro.
Din cercetări a reieșit că, gruparea infracțională era bine organizată, fiecare membru având atribuții clare, pentru distribuirea de heroină în municipiului București.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
În urma administrării probatoriului, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru 10 persoane reținute în cauză.
FOTO – Arhivă