Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Tragedie în Bistrița-Năsăud! Un minor beat a omorât o tânără de 16 ani și a rănit alți 5 pietoni

Publicat acum

pe

Un tânăr, de 16 ani, din Tureac a fost prins și este cercetat de polițiști după ce a accidentat 6 persoane, în localitățile Tureac și Mureșenii Bîrgăului.

La data de 5 ianuarie, pe DN 17, în localitatea Tureac, un tânăr, de 16 ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, în stare vădită de ebrietate, pe direcția de mers spre Vatra Dornei a accidentat două persoane care circulau în calitate de pieton.

Cele două persoane, de 36 de ani, respectiv 16 ani, ambele din localitate au fost transportate la spital, însă, din păcate, în cursul nopții, tânăra de 16 ani a decedat.

Conducătorul auto și-a continuat deplasarea până în localitatea Mureșenii Bîrgăului, unde a accidentat alte trei persoane minore, care circulau în calitate de pieton, dintre care două de 11 ani și una de 10 ani, toate din localitatea Mureșenii Bîrgăului.

Conducătorul auto și-a continuat deplasarea prin localitatea Mureșenii Bîrgăului unde a mai accidentat un pieton, o minoră, de 14 ani, din localitate, care circula pe acostament.

La scurt timp după producerea accidentelor a fost prins de polițiștii Secției 2 la ieșire din localitatea Mureșenii Bîrgăului. Acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că autoutilitara avea autorizația de circulație expirată.

Tânărul vinovat de producerea accidentelor se află la spital, în custodia polițiștilor, iar în cursul zilei de astăzi urmează a fi reținut pentru 24 de ore și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER