Eveniment
TRAGEDIE în Dej! Un bărbat și-a găsit sfârșitul în mijlocul drumului – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Un accident de circulație, soldat cu o persoană decedată, a avut loc în această seară, în jurul orei 23:00, pe o stradă din Dej.
Potrivit primelor informații, un autoturism care se deplasa dinspre centrul municipiului Dej înspre cartierul Ocna Dej, ajuns pe strada Minerului, a acroșat o persoană de sex masculin în vârstă de 75 de ani.
În urma impactului, bărbatul a fost proiectat pe caldarâm, lovindu-se puternic în zona capului.
La fața locului au intervenit polițiștii dejeni, dar și o ambulanță cu medic. Din păcate, personalul medical nu a putut face nimic, rănile suferite de bărbat fiind incompatibile cu viața.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.
ACTUALIZARE: Apelul la 112 a fost făcut de un tânăr care se afla în mașina care ar fi trecut cu roțile peste bărbat. Acesta a susținut că bătrânelul era deja pe asfalt, inconștient, și că femeia care se afla la volan nu l-a observat. Polițiștii urmează să stabilească dacă bărbatul era mort la momentul impactului și dacă altcineva l-a lovit și apoi a fugit sau dacă tânăra se face vinovată de producerea accidentului.
ACTUALIZARE IPJ CLUJ: „La data de 16 mai, în jurul orei 23:00, pe strada Minerilor, din Dej, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Conform primelor verificări, o femeie, de 24 de ani, din Cuzdrioara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Minerilor, din Dej, a surprins şi accidentat un bărbat, de 75 de ani, din Dej, care era căzut pe partea carosabilă. La faţa locului a fost constatat decesul bărbatului. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.