Conectează-te cu noi

Naţional

Transportatorii amenință cu PROTESTE dacă nu vor fi adoptate tarifele maximale RCA

Publicat acum

pe

Tir Tiruri tiristi greva blocaj autostrada

Patronatele din transporturile rutiere UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI solicită Guvernului să adopte în ședința de miercuri tarifele maximale RCA conform OUG 54/2016, amenințând că, în caz contrar, în scurt timp, vor fi reluate protestele naționale, potrivit unui comunicat de presă comun al patronatelor, remis astăzi, potrivit Agerpres.

Transportatorii rutieri solicită aplicarea imediată a tarifelor de primă RCA maxime care au fost determinate pe baza metodologiei adoptate de Consiliul ASF pe dată de 5 octombrie, după ce în ultima lună companiile de asigurări au crescut din nou prețurile RCA, tarifele pentru un camion la clasa B0 fiind de peste 25.000 de lei/an, se arată în comunicat.

Având în vedere situația actuală a transportatorilor care nu-și pot permite plata extrem de mare și nejustificată a polițelor RCA, situație care distorsionează major piața transporturilor rutiere, prin excluderea transportatorilor români, solicităm Guvernului să aprobe astăzi tarifele maximale RCA”, spun transportatorii.

Potrivit acestora, în acest moment peste 20% din capacitatea de transport rutier a țării este blocată din lipsa resurselor financiare pentru reînnoirea polițelor RCA datorită tarifelor inaccesibile, total nejustificate, practicate de către asiguratori în ultimele luni.

Această situație se acutizează permanent și determină efecte sociale deosebit de grave prin disponibilizări zilnice ale șoferilor și personalului auxiliar care vor greva fondurile de asistență socială ale bugetului de stat, mai spun transportatorii.

Tarifele maximale pentru RCA stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar putea fi aprobate de către Guvern în următoarele două zile, a declarat luni președintele ASF, Mișu Negrițoiu, în cadrul audierilor din Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților.

Sperăm ca în următoarele două zile Guvernul să aprobe tarifele maximale pentru RCA. Există un consens în piață să mergem o perioadă pe tarifele maximale care nu sunt publice, pe motiv că nu au nicio valoare până ce nu sunt aprobate și devin lege”, a mai spus Negrițoiu.

Acesta susține că s-a ajuns la o soluție acceptabilă privind tarifele RCA și acesta este „maximul pe care ASF l-a putut face”.

Potrivit șefului ASF, pentru calculul tarifelor RCA au fost mai multe scenarii, mai ales în ceea ce privește cheltuielile de achiziții și administrare, iar Autoritatea a angajat și un consultant independent pentru a verifica modul în care au fost stabilite tarifele maximale.

Pe data de 17 octombrie, ASF a anunțat că a aprobat Raportul cu privire la determinarea tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terților prin accidente de vehicule.

Astfel, instituția propune ca transportatorii să plătească o primă RCA de maximum 7.534 de lei pentru un autovehicul de transport marfă cu masa peste 16 tone în timp ce pentru autovehiculele de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri prima maximă va fi de 6.600 lei.

În cazul persoanelor fizice, pentru un autovehicul cu o capacitate cilindrică între 1.201-1.400 cmc, al cărui posesor are vârsta cuprinsă între 31 și 40 de ani, tariful de primă maxim este de 610 lei.

Potrivit ASF, formula de calcul cuprinde frecvența daunelor, dauna medie, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR), inflația daunelor și încărcarea de siguranță, care determină prima de risc, la care se adaugă cheltuielile de achiziție și administrare, fixe și variabile, precum și încărcarea de Bonus/Malus (15%) și cota de profit (1%).

 

Sursa – Agerpres.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER