Conectează-te cu noi

Administraţie

Trei proiecte semnate pentru Dej cu finanțare din PNRR – FOTO

Publicat acum

pe

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Municipiul Dej au semnat trei proiecte finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență( PNRR), în valoare de peste 9,5 milioane lei (2 milioane euro).

  1. Primul proiect semnat este „Renovare energetică moderată a clădirii publice Grădinița cu program prelungit ,,Paradisul Piticilor” din Municipiul Dej str. Unirii, nr.1”- PNRR/ C5 – valoare totală de aproximativ 4,2 milioane lei cu TVA ( 873.000 euro). Prin proiect se vor reabilita termic elementele de anvelopă a clădiri prin înlocuirea tâmplăriei exterioare, termoizolarea pereților și a planșeului superior. De asemenea se va reabilita sistemul de încălzire prin înlocuirea rețelei de distribuție și izolarea acesteia, înlocuirea caloriferelor existente, înlocuirea cazanelor din centrala termică. Se vor utiliza soluții alternative de producere a energiei prin montarea unor pompe de căldura sol-apă, montarea de panouri solare și fotovoltaice. Intervențiile din cadrul proiectului vizează de asemenea eficientizarea iluminatului și reducerea consumului de energie electrică prin reabilitarea instalației de iluminat și înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri LED pentru acest obiectiv.
  2. Al doilea proiect semnat vizează elaborarea sau actualizarea și/sau transpunerea în format digital (GIS) a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism precum și realizarea unei platforme unice în relația cu cetățenii și agenții economici pentru asigurarea unui acces facil al acestora la documentele orașului. Un proiect complementar proiectelor implementate de Primăria Dej, care vizează creșterea accesului digital al cetățenilor la serviciile publice ale administrației locale. Titlul acestui proiect este „Pași spre Smart City în municipiul Dej”. PNRR/C10. Valoare totală – peste 2,3 milioane lei cu TVA(aprox. 500.000 euro)
  3. Al treilea proiect semnat și finanțat din PNRR/C10 conține două componente specifice domeniului ITS – sisteme inteligente de management urban:
    •componenta de digitalizare a parcărilor (smart-parking)
    •componenta de soluții de taxare a călătorilor din transportul public (e-Ticketing). Importanța implementării componentei e-Ticketing se fundamentează pe corelarea cu proiectul complementar privind achiziția mijloacelor de transport ecologice în cadrul Acordului de Parteneriat dintre Municipiul Dej și comunele Cuzdrioara, Jichișu de Jos și Mintiu Gherlii. Astfel, prin achiziția a 6 mijloace de transport de 10m, va fi necesară dotarea acestora cu echipamente specifice pentru validarea și controlul tichetelor de călătorie. Titlul acestui proiect este „Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS la nivelul Municipiului Dej”. PNRR/C10. Valoare Totală -peste 2,9 milioane lei cu TVA( aprox. 595.000 euro).

Cele trei proiecte au fost aprobate în octombrie.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. kiss gyula

    2022-12-15 la 7:13:20 PM

    sunt trei proiecte , sase paragrafe numerotete de la 1 la 6
    mai vreti in Shengen !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER