Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Trupa „Arlequin” a revenit la Dej, după ce a participat la un festival internațional de teatru în Franța – FOTO

Publicat acum

pe

Teatru Arlequin Franta

Trupa de teatru „Arlequin” a Casei Municipale de Cultură din Dej, s-a întors marţi de la Toulouse (Franţa), unde a participat la a 29 – a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret „Eclairs de Scène”.

Organizat de Asociaţia FITE (Festival International de Théâtre d’Enfants), festivalul a reunit 17 trupe sosite din: Armenia, Georgia, Egipt, Republica Moldova, Polonia, România, Rusia, Slovacia şi Franţa, programul manifestării cuprinzând, pe lângă spectacole, o vizită ghidată în oraş, o paradă a costumelor, un târg de produse tradiţionale şi ateliere teatrale. Participanţii la festival au avut parte de o recepţie oficială la primăria Toulouse, unde trupa dejeană, a dansat în costume populare „Feciorescul”, iar prof. Lucian Iosip, coordonatorul trupei, a mulţumit în numele tuturor trupelor pentru primirea făcută.

Trupa „Arlequin” a prezentat pe scena festivalului „Partida de cărţi” de Marcel Pagnol, în regia lui Lucian Iosip, reuşind, după spusele publicului şi specialiştilor: „un adevărat miracol”. „Miracol”, datorat curajului de a pune în scenă o bijuterie a literaturii provensale, rămasă în memoria colectivă prin transpunerea ei pe marele ecran în interpretarea unor nume prestigioase ale scenei franceze postbelice, precum Raimu sau Pierre Fresnay.

Succesul de care s-au bucurat celebrele personaje – Panisse, Escartefigue, Cesar şi M. Brun – a fost pe măsura interpretării fără cusur oferită de Alex Ţigăoan, Dan Borzan, Cosmin Szekely şi Sergiu Mureşan (toţi patru elevi ai Şcolii „Mihai Eminescu”). Iar aplauzele, repetatele rechemări la rampă şi dorinţa publicului de a se fotografia cu tinerii actori au fost în concordanţă cu aprecierea juriului înscrisă pe diploma înmânată Trupei „Arlequin”, odată cu statueta simbol a festivalului şi felicitările de rigoare.

O zi specială pentru tinerii dejeni l-a constituit vizitarea oraşului Carcassonne, unde se află una dintre cele mai mare fortăreaţe medievale din Europa. Invitaţia s-a datorat d-nei Tatiana Sigartău (fost profesor de limba română şi directoare a Şcolii „Mihai Eminescu” din Dej) şi fiicei acesteia, Corina. Ospitalitatea familiei Sigartău a fost pe măsura plăcerii revederii şi a succesului artistic avut pe scenă.

Sursa: Dej.biz

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER