Social-Cultură
Trupa „Intermezzo” din Dej, pe scena festivalului din Toulouse, Franța!
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
Trupa de teatru francofon „Intermezzo”, a Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Dej, a plecat duminică dimineața la Toulouse (Franţa), unde, în urma unei rigurooase preselecții, va reprezenta România la cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret „Eclairs de Scène” (30 mai – 4 iunie).
Organizat de Asociaţia FITE (Festival International de Théâtre des Enfants), festivalul reunește 19 trupe participante din: Ecuador, Germania, Kazahstan, Republica Moldova, România, Senegal, Tunisia şi Franţa, programul acestei manifestări cuprinzând, pe lângă spectacole, o vizită ghidată în oraş, o paradă a costumelor, un târg de produse tradiţionale şi ateliere teatrale. Nu în ultimul rând, participanţii la festival vor avea parte de o recepţie oficială la primăria Toulouse și o excursie în Carcassone.
Trupa „Intermezzo” a Colegiului Național „Andrei Mureșanu” din Dej – Alexandru Bivolaru, Nagy Lorand, Ioana Șoim, Andra Cristoreanu, Cristian Calmar, Alexandru Manyo, Liviu Pintrinjăl, Cătălin Boian și Vlad Georgiu – va prezenta pe scena festivalului piesa „Burghezul gentilom” de Moliere, în regia lui Lucian Iosip, profesorul coordonator și însoțitor al tinerilor actori.
Fără îndoială, succesul de care s-a bucurat prestația trupei „Intermezzo” pe scena Festivalului „Franthousiasme” din Dej, se va repeta și la Toulouse!
Citește și:

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților

Cu sau fără jocuri de noroc în Dej? Primăria lansează consultare publică. Unde VOTEZI













