Conectează-te cu noi

Politic

Tudorel Toader pleacă de la Ministerul Justiției. PSD i-a retras sprijinul. Nicolicea, posibil înlocuitor

Publicat acum

pe

Liderii PSD au decis astăzi, în şedinţa CEx, retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Decizia vine după criticile lui Dragnea adresate lui Toader privind realizarea ordonanţelor pentru modificarea codurilor penale şi contestaţia în anulare.

Premierul Viorica Dăncilă a confirmat decizia luată în şedinţa PSD de retragere a sprijinului politic pentru Tudorel Toader, anunţând că a fost votată în şedinţă demiterea acestuia şi speră că decizia să fie dublată de demisie.

”În cadrul CEx de astăzi s-au luat decizii referitor la cele două colege care candidează pentru PE, Plumb şi Intotero şi un vot, decizie referitor la dl Toader. În urma votului şi nemulţumirilor manifestate de colegi referitor la dl Toader, nemulţumiri care au avut în vedere la acte normative, dar şi aspecte în spaţiul public care nu au fost urmate de o decizie s-a votat şi adoptat demiterea dl Toader. Eu sper să fie dublată şi de o demisie. Voi avea o discuţie şi cu dl Toader, de aceea am făcut referire la demisie”, a declarat Viorica Dăncilă.

De ce au fost nemulțumiți PSD-iștii de activitatea lui Tudorel Toader? ”Astăzi, în CEx, s-au exprimat din păcate foarte multe nemulţumiri la adresa domnului Toader. Un om pe care eu personal îl respect şi l-am sprijinit în toţi aceşti doi ani. Dar s-a acumulat foarte multă nemulţumire din două motive. Şi anume nemulţumirile şi supărările miniştrilor că se tot întârzia avizarea la MJ şi doamna premier a trebuit să intervină. Şi faptul că s-a discutat despre iniţierea unor OUG fără să facă nimic, lungind discuţiile trei, patru luni de zile. Astea au fost discuţiile şi de aceea suntem azi aici. A fost o decizie politică”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional PSD.

De cealaltă parte, Tudorel Toader a declarat zilele trecute că nu îl cuprind emoţiile în privinţa votului pe moţiunea adresată acestuia deoarece nu are de ce şi că va rămâne în funcţie până când în Monitorul Oficial va apărea cu nume şi prenume alt ministru.

Cu o activitate de peste 27 de ani în politică, Eugen Nicolicea (63 de ani) este propunerea PSD la conducerea Ministerului Justiţiei.

Tot astăzi s-a stabilit că Oana Florea va prelua Ministerul Fondurilor Europene, în locul Rovanei Plumb, iar Liviu Brăiloiu va ajunge la ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în locul Nataliei Intotero, cele două urmând să intre în campanie pentru europarlametare.

”Legat de nominalizareă la Minsiterul Fondurilor Europene candidatul nostru este Oana Florea. E o colegă care are experienţă. A lucrat la Bruxelles. Sunt convinsă că în ceea ce priveşte atragerea fondurilor UE are experienţă. Pentru ministerul românilor de pretutindeni Liviu Brăiloiu. Dumnealui a stat mult timp în Spania”, a specificat premierul Viorica Dăncilă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER