Ştiri din zonă
Turiștii au luat cu asalt, în acest weekend, Castelul Banffy din Bonțida
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișConsiliul Judeţean Cluj, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) Cluj, a organizat duminică, 17 aprilie 2016, Ziua Porţilor Deschise la Castelul Banffy din localitatea Răscruci.
Scopul principal al acestor „porţi deschise” l-a reprezentat încercarea de a scoate din uitare o adevărată bijuterie a patrimoniului construit al judeţului Cluj, una care merită o cu totul altă soartă, mult mai bună şi mai demnă de trecutul său.
De altfel, conştientizând importanţa pe care conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului istoric şi arhitectonic o poate avea în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă a judeţului, în principal prin dezvoltarea turismului în zonă, în perioada imediat următoare Consiliul Județean Cluj va depune o cerere de finanţare din fonduri europene nerambursabile a unui vast proiect ce va viza reabilitarea şi punerea în valoare atât a castelului cât şi a domeniului pe care acesta se află.