Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

UBB Cluj ţinteşte la o recunoaştere internaţională ca universitate de tip world class

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

La 100 de ani de la înfiinţarea universităţii româneşti din Cluj, care va fi aniversată în 2019, UBB ţinteşte să fie recunoscută la nivel internaţional drept o instituţie academică de tip world class, având ca model instituţii de învăţământ superior precum Harvard, scrie Agerpres.

Prorectorul responsabil cu cercetarea al Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, a declarat luni, în cadrul unei ceremonii de premiere a celor mai bune cadre didactice şi cercetători din acest an, că, prin asumarea acestei ştachete, UBB nu doar că încearcă să îşi consolideze poziţia de cea mai bună universitate din România, dar continuă tradiţia începută acum sute de ani la Cluj.

În 2019 UBB împlineşte 100 de ani. Pentru noi este foarte important să vedem cum stăm, ţinând cont de tradiţia pe care am avut-o, fiindcă universitatea românească, la 1919, era o universitate cu respiraţie internaţională. Universitatea maghiară din 1872 era o universitate gândită să aibă respiraţie europeană. Universitatea din sec XVIII, pe linie germană, era o universitate bine ancorată în mişcarea europeană, Colegiul iezuit era, la vremea lui, bine ancorat european şi atunci întrebarea este cum stăm, astăzi, la UBB„, a precizat Daniel David, amintind de cele mai recente clasamente în care a fost inclusă universitatea.

UBB a trecut recent şi printr-un audit QS Stars, în urma căruia a fost clasificată ca universitate de patru stele. Potrivit lui David, auditul prevede un clasament care acordă de la 1 la 5 stele, în care o stea înseamnă universitate locală, două stele – regională, trei stele – naţională cu impact internaţional, patru stele – o universitate internaţională, iar cinci stele – universitate de tip world class.

În acest moment, UBB are 4 stele, asta înseamnă o universitate internaţională cu excelenţă în cercetare şi predare. (…) Această universitate, şi prin tradiţia pe care a avut, s-a definit ca o universitate world class, adică pune accent pe toate cele trei componente – predare, cercetare, relaţia cu societatea. Este foarte imortant pentru noi să ţinem acest profil. Foarte multe universităţi care aveau pretenţii în România, văzând că nu reuşesc să meargă pe linia world class au început să ia bucăţele din world class. Unele spun că vor să fie antreprenoriale sau sociale, civice. Fiecare ia câte o bucăţică. Noi, în acest moment, putem să fim o universitate world class, pentru că o astfel de universitate este şi antreprenorială. Cine este mai antreprenorial decât Harvard este şi o universitate socială şi civică – uitaţi-vă ce implicare socială şi civică are Harvard şi alte universităţi world class. Are excelenţă în predare şi are în acelaşi timp excelenţă în cercetare„, a spus Daniel David.

În prezent, UBB finanţează cercetarea din granturi FDI (Fondul de Dezvoltare Instituţională), precum şi resurse interne ale universităţii.

În cadrul unei ceremonii, rectorul Ioan-Aurel Pop şi Daniel David au acordat, luni, premii celor mai buni profesori şi cercetători din acest an.

Cu atât cred că putem să fim mai recunoscători, noi cei din conducerea universităţii, vouă, pentru că faceţi eforturi să menţinem acest profil world class, să mergem în această direcţie, în condiţiile în care finanţarea la nivel naţional nu ne ajută absolut deloc. Nu mai vorbesc de componentele legislative, dar partea de finanţare nu ne ajută deloc„, a mai spus David.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă, pentru al treilea an consecutiv, primul loc în Metarankingul Universitar realizat de asociaţia Ad Astra a Cercetătorilor Români, clasament care stabileşte ierarhia universităţilor din România în funcţie de performanţele individuale din topurile internaţionale ale instituţiilor de învăţământ superior.

Ştiri din zonă

Sediul Consiliului Județean Cluj se pregătește să devină prima clădire publică „verde” din România

Publicat acum

pe

Sediul Consiliului Județean Cluj se pregătește să devină prima clădire publică „verde” din România, prietenoasă cu mediul și cu un consum de energie extrem de redus, aproape de zero.

În acest scop, forul administrativ clujean a lansat concursului de soluții pentru proiectul „Noul Consiliu Județean Cluj – Extinderea și modernizarea clădirii sediului Consiliului Județean Cluj”, proiect ce urmărește certificarea conform standardelor BREEAM (Building Research Establishment’s Environmental Assessment Method) privind clădirile verzi, atât a clădirii existente a Consiliului Județean cât și a extinderii acesteia. Principalul obiectiv al concursului îl reprezintă noul corp de clădire ce urmează a fi edificat și conectarea acestuia la sediul actual și la spațiul public.

Organizat cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România, concursul de arhitectură, al cărui premiu I constă în atribuirea contractului de proiectare cu o valoare estimată de 970.000 de lei, fără TVA, urmărește identificarea celor mai bune soluții pentru extinderea şi modernizarea Consiliului Judeţean Cluj. Astfel, câștigătorul va contracta serviciile de proiectare pentru construirea noului corp de clădire, conectarea cu cel existent, intervențiile pe sediul actual al Consiliului Județean, amenajările exterioare și sistematizarea verticală pentru întreaga parcelă.

În esență, proiectul își propune aducerea sub aceeași cupolă, respectiv reunirea în același sediu, a tuturor direcțiilor din cadrul Consiliului Județean Cluj, în vederea eficientizării activității acestora. Urmând direcțiile impuse de normele de certificare ca și clădire verde, imobilul va fi prevăzut cu sisteme inteligente de gestionare a utilităților precum și de stimulare a mobilității alternative prin încurajarea mersului cu bicicleta și prin prevederea unor stații de încărcare pentru autovehicole electrice. Totodată, urmează a se realiza un spațiu accesibil pentru persoane cu dizabilități locomotorii, de vedere sau auz, asigurându-se accesul tuturor în zona publică, în spațiile de lucru și în spațiile exterioare.

Clădirea va respecta standardul de clădire cu consum de energie aproape zero, însemnând că va avea un consum maxim de energie primară din surse convenționale (combustibili fosili) de 69 kWh/mp/an și un nivel maxim al emisiilor de CO2 de 19 kg/mp/an. De asemenea, pentru reducerea consumului de energie vor fi implementate soluții pasive, precum sisteme de umbrire pentru evitarea supraîncălzirii, ventilare naturală pentru a reduce consumul energetic necesar răcirii, bun iluminat natural pentru reducerea consumului de energie din iluminatul artificial, masă termică pentru reținerea și înmagazinarea energiei, etc.

Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este 13 mai 2019, câștigătorul concursului de soluții urmând a fi anunțat în data de 20 mai 2019.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Spărgător de locuințe din Gherla, prins de polițiști pe aeroportul din Cluj! Dăduse un „tun” de 15.000 de lei

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Miercuri, 20 martie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Gherla au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 34 de ani din municipiul Gherla, judeţul Cluj, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost identificat şi reţinut cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca.

În urma prezentării acestuia în faţa magistraţilor Judecătoriei Gherla, faţă de bărbat a fost luată măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

În fapt, bărbatul este bănuit că la data de 30 ianuarie, ar fi pătruns într-o locuinţă de pe starada Plugarilor din municipiul Gherla, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii, cu un prejudiciu estimat de partea vătămată la suma de 15.000 de lei, recuperat în proporţie de 90%.

Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

ACCIDENT la Apahida! Impact între o motocicletă și un autoturism – FOTO

Publicat acum

pe

FOTO – Facebook/Info Trafic jud. Cluj

Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, s-a produs vineri dimineața, pe raza localității clujene Apahida.

Potrivit primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate o motocicletă și un autoturism.

În urma apelului la 112, la fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de prim-ajutor, dar și polițiștii.

Se pare că în urma impactului o persoană ar fi fost rănită. Este vorba despre o femeie aflată pe motocicletă. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Potrivit unor martori, accidentul s-ar fi produs ca urmare a unei neacordări de prioritate.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare