Conectează-te cu noi

Politic

UDMR a înfiinţat un fond de solidaritate pentru edilii maghiari amendaţi pentru neîndepărtarea steagului secuiesc

Publicat acum

pe

UDMR a înfiinţat un fond de solidaritate unde fiecare membru poate dona sume de bani pentru sprijinirea financiară a primarilor Uniunii condamnaţi de instanţe să plătească amenzi pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile instituţiilor.

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Horvath Anna, coordonatorul proiectului, a declarat, miercuri, pentru Mediafax că donaţiile vor fi colectate, în primul rând, de la cei peste 2.000 de aleşi locali ai Uniunii, de la parlamentari şi europarlamentari.

Am înfiinţat în urmă cu o săptămână, prin intermediul unei asociaţii, un fond de solidaritate pentru primarii UDMR condamnaţi să plătească amenzi administrative de zeci de mii de lei pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile primăriilor, în urma unor procese pornite după somaţii primite de la prefecţi. Iniţiativa a pornit de la ultima decizie a instanţei care îl vizează pe fostul primar din Sovata, Peter Ferenc, obligat să plătească 42.000 de lei. Anterior, au mai fost cazurile primarilor din Mădăraş Ciuc şi din Miercurea Ciuc, obligaţi să achite 90.000 de lei, respectiv 75.000 de lei, amenzile fiind exorbitant de mari. În acest cont se vor colecta donaţii, venite de la cei peste 2.000 de aleşi locali ai UDMR, parlamentari şi europarlamentari, şi se vor plăti acele amenzi”, a spus Horvath, făcând apel la întreaga comunitate maghiară să contribuie la acest fond, având în vedere alte decizii similare care pot să apară, deoarece mai sunt procese pe rol.

Potrivit acesteia, prin demersul iniţiat, UDMR doreşte să transmită şi un mesaj către comunitatea românească prin care să arate că acţiunile primarilor care au arborat diverse simboluri pe primării nu sunt cauze individuale ale lor, ca aleşi locali, ci aceştia au în spate comunităţi întregi.

Horvath Anna a menţionat că membrii comunităţii maghiare au constatat că, în ultimul deceniu, nu au un partener politic de dialog în ceea ce priveşte realizarea unor proiecte cum sunt Legea privind protecţia minorităţilor naţionale sau cea care vizează autonomia culturală a Ţinutului Secuiesc.

Din partea statului român primim şi aceste semnale care încearcă să interzică şi să controleze şi acele modalităţi de exprimare a apartenenţei noastre comune la anumite simboluri şi valori culturale. Noi credem că acest lucru este foarte dăunător, periculos şi nedemn faţă de ceea ce ar trebui să însemne anul Centenarului, sărbătorit de o ţară întreagă. Anul 2018 ar trebui să însemne acceptarea de către majoritatea românească a acelor valori care înseamnă o resursă unică a ţării, iar astfel de decizii ale instanţei merg într-o direcţie opusă. O astfel decizie judecătorească încalcă flagrant art. 6 din Constituţia României şi angajamentele internaţionale asumate de România înainte de aderarea la UE şi NATO, prin ratificarea Convenţiei Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale”, a subliniat Horvath.

Vicepreşedintele executiv al UDMR a afirmat că nu există în legislaţia naţională nicio prevedere care să interzică utilizarea unor simboluri pe instituţii publice, astfel că este de neînţeles cadrul legal care a stat la baza condamnării unor edili maghiari.

Din sumele strânse în fondul de solidaritate al UDMR se va plăti amenda fostului edil din Sovata, iar ulterior şi cea a primarului Uniunii din Miercurea Ciuc, în condiţiile în care primarul din Mădăraş Ciuc a achitat, deja, banii datoraţi.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER