Eveniment
ACCIDENT în Coplean. O mașină s-a făcut praf, șoferița la spital – FOTO

Publicat acum
16 minutepe

Un accident rutier a avut loc în această seară, în jurul orei 20:30, pe DN1C, în localitatea Coplean.
Din primele informații, un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un capăt de podeț. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență o ambulanță, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.
Tânăra de la volan – scoasă de către pompieri din mașină – a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportată cu ambulanța la spital pentru investigații amănunțite. Din fericire, starea ei nu era gravă, fiind conștientă și cooperantă. Aceasta se afla singură în autovehiculul care a fost avariat destul de serios.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.