Eveniment
ACCIDENT în Nima, impact între două mașini – FOTO
Publicat acum
3 anipe

Un accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 12:30, pe DN1C în localitatea Nima.
La fața locului s-au deplasat echipaje medicale, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.
ACTUALIZARE: “Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 68 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud, pe direcția Gherla spre Dej, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism, condus din sensul opus, de un cetățean italian, în vârstă de 41 de ani.
În urma evenimentului au fost înregistrate doar pagube materiale.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, a informat IPJ Cluj.


Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO












