Eveniment
ACCIDENT între Livada și Băița. O victimă inconștientă, preluată de elicopterul SMURD – FOTO
Publicat acum
3 anipe

Un apel la 112 a anunțat în urmă cu puțin timp, în jurul orei 16:20, producerea unui accident pe DN1C, între Livada și Băița.
Din primele informații, în accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. La fața locului s-au deplasat o ambulanță cu medic, un echipaj SMURD de la Gherla, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale cu modul de descarcerare, dar și polițiștii. În sprijin a fost trimis și elicopterul SMURD de la Jibou.
”Salvatorii lucrează pentru descarcerarea unei victime”, a precizat ISU Cluj.
ACTUALIZARE 1: Victima a fost extrasă și predată echipajului de la ambulanță. Potrivit ultimelor date, este vorba despre un bărbat de aproximativ 70 de ani, inconștient.
În jurul orei 17, a aterizat la fața locului și elicopterul SMURD.
”Salvatorii au decopertat mașina și l-au extras folosind echipamentele din dotare. Ulterior, victima a fost predată echipajului SAJ și stabilizată în ambulanță. În cele din urmă, a aterizat și elicopterul SMURD care l-a preluat pe bărbat în stare de inconștiență și l-a transportat la spital”, a revenit ISU.
ACTUALIZARE 2: ”Din cercetările preliminare s-a constatat că autoturismul condus de un bărbat de 71 de ani, în direcția municipiului Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 46 de ani.
Conducătorul autoturismului urmează a fi preluat de ambulanța aeriană. Testarea conducătorului autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a informat IPJ Cluj.



Citește și:

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului

Clipurile de pe TikTok cu ”ambulanţa neagră”, în vizorul CNA, după atacul din comuna Recea Cristur











