Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT în Dej. O mașină s-a izbit de un gard, șoferul a rămas încarcerat – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puține momente, în jurul orei 17:50, pe strada Șomcutului din municipiul Dej.

Din primele informații, un singur autovehicul este implicat în accident. La fața locului au fost trimiși pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale, un echipaj medical, dar și polițiștii.

O persoană a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenție pompierilor pentru a o elibera.

“Victima, conștientă, a fost extrasă și predata echipajului SAJ Gherla”, a precizat ISU Cluj.

ACTUALIZARE: Conform surselor Dej24.ro, victima este un bărbat în vârstă de 34 de ani.

“Din primele informații, un conducător auto în vârstă de 34 de ani, din Dej, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bobâlna spre Dej, într-un viraj la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior intrând în coliziune cu gardul unui imobil. Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical pentru a fi transportat la spital. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, a informat IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER