Eveniment
Ambulanță SMURD care urma să ajungă la Dej, implicată într-un accident în Bunești – FOTO
Publicat acum
8 lunipe

O ambulanță SMURD aflată în misiune, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a fost implicată, în urmă cu puține momente, într-un accident rutier petrecut pe raza localității Bunești.
Ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca efectua transportul unei paciente de aproximativ 80 de ani de la o unitate spitalicească din Cluj-Napoca spre spitalul din Dej. Din fericire, pacienta și membrii echipajului nu au suferit leziuni.
În accidentul de pe varianta ocolitoare a municipiului Gherla a mai fost implicat un autoturism, astfel că la fața locului au intervenit în sprijin două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD.
”Un bărbat și o minoră de aproximativ 10 ani au fost asistați la fața locului, cea din urmă necesitând transportul la spital pentru investigații suplimentare. La o primă evaluare, ambii prezentau afecțiuni ușoare. Totodată, pacienta de aproximativ 80 de ani, aflată în ambulanța SMURD, este transportată la spital cu o ambulanță SAJ”, a informat ISU Cluj. Nu s-a impus intervenția pompierilor, întrucât nu au existat victime încarcerate și nu s-au raportat scurgeri de carburanți.
Circulația în zonă a fost afectată, formându-se cozi de mașini.
foto: mașina implicată în accident
Citește și:

Droguri în loc de dulciuri! Tânăr săltat de jandarmi, la Dej, în noaptea de Moș Nicolae – FOTO

Beat, cu permisul suspendat și fără noroc: tânăr din Chiuiești, reținut de Moș Nicolae în uniformă de polițist

Femeie lovită în cap cu telefonul. Agresorul, reținut de polițiștii din Gherla și apoi arestat













