Eveniment
Dej | O femeie s-a urcat pe un stâlp GSM și a amenințat că se aruncă în gol – FOTO
Publicat acum
2 anipe
O femeie de pe strada Sărata din municipiul Dej s-a urcat, în urmă cu puțin timp, pe un stâlp GSM și amenință că se sinucide.
Aceasta a amenințat că se aruncă în gol, astfel că la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, un echipaj medical, dar și pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, sprijiniți de un echipaj cu o autoscară din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca.
Momentan nu se cunosc nemulțumirile femeii, dar cert este că aceasta a cerut să vorbească cu un reprezentant din partea Primăriei Municipiului Dej.
ACTUALIZARE: ”În momentul sosirii la locul solicitării, pompierii au găsit femeia care se afla în vârful turnului de susținere a antenelor de comunicații, la o înălțime de aproximativ 30 metri, și amenința că se aruncă de pe acesta. Au fost inițiate negocieri cu persoana respectivă, de către polițiști și pompieri, precum și de către persoane care o cunoșteau și se aflau la fața locului.
Un pompier din cadrul Detașamentului Dej a urcat până lângă aceasta și a asigurat-o cu brâu de prindere, iar după ce a fost convinsă să renunțe la gestul extrem a coborât-o în siguranță până la nivelul solului. Femeia, în vârstă de aproximativ 50 de ani, fost evaluată de către echipajul SMURD. În cele din urmă a refuzat transportul la spital și a rămas în atenția echipajelor de polițiști aflate la fața locului”, a informat ISU Cluj.
Pingback: Topul celor mai citite știri din 2023 - Dej24.ro