Conectează-te cu noi

Eveniment

Bărbat înecat în Lacul Țaga Mare. Corpul neînsuflețit a fost găsit – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Pompierii au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să desfășoare o misiune de căutare-salvare pe Lacul Țaga Mare.

La fața locului se deplasează scafandrii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca, iar în sprijin va merge ambulanța SMURD de la Punctul de Lucru Gherla. Din primele informații, o persoană ar fi dispărut pe lac.

ACTUALIZARE: Forțele de intervenție nu mai pot continua căutările din cauza întunericului. Acestea vor fi reluate mâine dimineață.

ACTUALIZARE 1, joi, 30 iunie: Au fost reluate căutările pe lacul Țaga Mare. La misiune participă și trei scafandri de la Salvamont.

ACTUALIZARE 2, joi, 30 iunie: ”Folosind sonarul de pe barca de căutare-salvare, echipajele au identificat în lac corpul unui bărbat. În cele din urmă, acesta a fost recuperat de scafandrii de la Salvamont. În aceste momente se așteaptă sosirea celor de la Medicină Legală. Din informațiile primite până acum, ar fi vorba despre un bărbat de aproximativ 30 de ani”, a informat ISU Cluj.

”La data de 29 iunie, Poliţia Municipiului Gherla – Secția 7 Poliție Rurală a fost sesizată prin apelul unic 112, despre faptul că un bărbat de 33 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care înota într-un lac din comuna Țaga s-ar fi îndepărtat la un moment dat de restul grupului și nu a mai fost văzut. Au fost demarate operațiuni de căutare, iar în cursul zilei de azi, în jurul orei 11.30, a fost găsit cadavrul bărbatului. A fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a precizat IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER