Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Persoană lovită de TREN, în Jucu

Publicat acum

pe

Tren feroviar accident

Un apel la 112 a anunțat în această seară, în jurul orei 20, că o persoană a fost lovită de tren, în localitatea Jucu.

La fața locului intervin polițiștii, dar și un echipaj de prim-ajutor. Momentan nu se cunoaște starea victimei.

ACTUALIZARE: Bărbatul lovit de tren a suferit un traumatism cranian, dar și leziuni în zona picioarelor. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Conform unor martori, omul ar fi consumat alcool. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul.

La data de 19 decembrie, în jurul orei 20:00, s-a produs un accident de tren, o persoană fiind accidentată la ieşire din staţia CF Jucu, judeţul Cluj. Un bărbat de de 56 ani, din comuna Jucu, judeţul Cluj care ar fi traversat calea ferată fără să se asigure la km 8+580m – magistrala 401, a fost surprins şi accidentat de trenul Regio 4109, care circulă pe relaţia Bistriţa – Cluj-Napoca.

Trenul a staţionat pe linie 35 minute, iar victima a fost transportată la spital pentru asistenţă medicală de specialitate.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor în care s-a produs evenimentul”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER